Curățarea tenului nu a fost niciodată mai ușoară – Află cum să ai un ten curat în câțiva pași simpli!

No comments yet

Tenul unei persoane spune foarte multe despre aceasta. Ultimul trend este naturalețea, iar un o piele curată și catielată va impresiona mai mult decât orice accesoriu sau machiaj.

Foarte mulți oameni se tem de ideea implementării unei rutine de curățare în viața lor de zi cu zi. De ce? Unii spun că pare prea complicat. Alții că nu au timp sau că nu au bani pentru toate produsele necesare.

Adevărul este că îngrijirea tenului nu este atât de complicată după ce înțelegi câteva principii simple. Primul și poate cel mai important pas este curățarea în profunzime a pielii. Fără o curățare eficientă și adaptată tipului de ten, restul eforturilor pot fi de prisos.

 

 

 

 

 

Cuprins:

  1. Curățarea tenului la femei în funcție de tipul acestuia

1.1 Curățarea tenului gras

1.2 Curățarea tenului uscat

1.3 Curățarea tenului cu puncte negre

1.4 Curățarea tenului normal

1.5 Curățarea tenului mixt

  1. Curățarea tenului la bărbați

1. Curățarea tenului la femei în funcție de tipul acestuia

De ce este important să-ți cunoști tipul de ten? Pentru a ști exact ce fel de produse pentru față sunt necesare acestuia și să eviți astfel iritațiile și erupțiile provocate de un tratament nepotrivit.

 

1.1 Curățarea tenului gras

Un ten gras se recunoaște printr-o strălucire anume datorată secreției excesive de sebum și prin apariția porilor dilatați și a punctelor negre.

Atunci când vine vorba de un ten cu tendințe de îngrășare, oamenii încearcă să se ferească de folosirea produselor, pentru a nu-l încărca și mai tare. Însă ei greșesc, pentru că, la fel ca orice alt tip de ten, și acesta are nevoie de curățare și hidratare.

Se recomandă să folosești un gel de curățare delicat, care să nu irite tenul și să nu provoace o secreție și mai puternică de uleiuri. Ca ingrediente pot avea acid salicilic, aloe vera, ulei de arbore de ceai. De evitat sunt alcoolul și uleiurile grase.

 

1.2 Curățarea tenului uscat

Tenul uscat se manifestă printr-o piele care tinde să fie iritată din cauza incapacității glandelor sebacee de a produce suficient sebum.

Acest tip de ten are un aspect fragil și este predispus iritațiilor, apariției ridurilor și usturimii, așa că necesită o îngrijire a feței suplimentară, cu o hidratare constantă (odată la 2-3 ore).

Pentru curățare se recomandă produsele cu lanolina, uleiuri minerale și lipsite de alcoolul, ingredientele antibacteriene (ex. triclosan), acidul glicolic, acidul salicilic.

 

1.3 Curățarea tenului cu puncte negre

Punctele negre se formează atunci când uleiul produs de glandele sebacee se blochează în interiorul porilor dilatați. În continuare, bacteria  din interiorul porilor irită pielea și provoacă inflamație.

Punctele negre se întâlnesc cel mai mult la persoanele cu un ten gras, dar se întâmplă să apară și la celelalte tipuri de ten.

Eliminarea punctelor negre se face în modul următor:

  1. Se începe cu o baie de aburi prin care porii vor fi dilatați și pregătiți pentru exfoliere.
  2. După relaxarea porilor, se va folosi un scrub facial care să scoată la suprafață impuritățile și celulele moarte de pe față.
  3. După exfoliere, se va folosi un gel de curățare potrivit tipului de ten.
  4. Pentru calmarea tenului în urma exfolierii și curățării, este foarte necesară folosirea unei creme hidratante.

Din când în când, poți opta pentru o mască de față purificatoare, care, în combinație cu o curățare bună, va ține punctele negre la distanță.

1.4 Curățarea tenului normal

Tenul normal se recunoaște printr-o piele nici prea uleioasă, nici prea uscată, cu pori aproape insesizabili. Pentru curățare se folosesc produse cu ingrediente precum apa de trandafiri, ulei de jojoba, papaya și se evită alcoolul și parfumul.

 

1.5 Curățarea tenului mixt

 

Tenul mixt este extrem de comun și se recunoaște printr-o combinație de texturi ale pielii. Unele zone sunt uleioase (zona T – fruntea, nasul, bărbia), în timp ce altele sunt uscate (obraji).

 

Acest tip de ten are provocările sale, pentru că necesită mai multe tipuri de produse și de îngrijire. Ingredientele pe care e bine să le eviți sunt alcoolul și parfumul.

 

 

2. Curățarea tenului la bărbați

 

Există mitul că bărbați nu trebuie să fie preocupați de aspectului tenului. Deși ei se confruntă cu mult mai puține probleme legate de ten decât femeile, lipsa curățării poate duce la formarea coșurilor și a punctelor negre.

 

O curățare de 2 ori pe zi poate feri orice bărbat de neplăcerile estetice și de aspectului unei pieli neîngrijite.

 

 

Așadar, curățarea și îngrijirea pielii par mult mai complicate decât sunt de fapt. Cu puțină disciplină și cu respectarea unor reguli simple, aspectul tenului tău se va îmbunătăți considerabil.

 

Sursă foto: Shutterstock.com


Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*